Skip to content


Agenda conferinţei Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al Uniunii Europene şi experienţe ale sistemului român de drept, 19 iunie 2013,ora 12

Centrul de Studii de Drept European (CSDE) al Institutului de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene (ARDAE) şi Editura C. H. Beck organizează, în seria „IADUER – interpretarea si aplicarea dreptului Uniunii Europene în România”

Agenda conferinţei

Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al Uniunii Europene şi experienţe ale sistemului român de drept, 19 iunie 2013,ora 12

Amfiteatrul Ion Heliande Rădulescu al Bibliotecii Academiei Române

Foto Mihaela Dumbrava, Juridice.ro (link catre facebook) 

Alocuţiuni

Dr. Titus Corlăţean, Ministrul Afacerilor Externe

Dr. Simona Maya Teodoroiu, Secretar de Stat, Ministerul Justiţiei

Augustin Zegrean, Președintele Curții Constituționale

Prof. univ. dr. Corina Dumitrescu – Rector Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, membru al Consiliului Superior al Magistraturii

Prof. univ. dr. Mircea Duţu, Preşedinte – Universitatea Ecologică, Directorul Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române

Dr. Octavia Spineanu-Matei, Director Institutul Naţional al Magistraturii

Dr. Ioan Chelaru, Preşedinte – Uniunea Juriştilor din România

Dr. Răzvan Horatiu Radu, Subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Agentul Guvernamental al României pentru Curtea Europeană de Justiţie

Dr. Andrei Săvescu, Preşedinte executiv, Societatea de Ştiinţe Juridice

Conferinţe

Prof. univ. dr. Valerius Ciucă, Un dialog, la Alicante, cu Avocatul General Damaso-Ruiz Jarabo Colomer, în marginea chestiunilor prejudiciale

Prof. univ. dr. Elena Simina Tănăsescu, Cooperarea loială şi trimiterea preliminară

Nicolae Turcu, Preşedintele Secţiei de Drept Privat, Consiliul Legislativ din România, titlu rezervat

Prof. univ. dr. Marin Voicu, Procedura hotărârii preliminare la CJUE şi jurisprudenta instantelor române

Dr. Flavius Cosmin Costaş, Afacerea Scandic Distelleries: Formalism legislativ şi practici administrative abuzive

Concluzii

Mihai Şandru, Mihai Banu, Dragoş Călin, De ce „Procedura trimiterii preliminare”? Addenda la o carte

Oana Dimitru, Redactor șef C.H.Beck – Colecția IADUER: despre parteneriatul editurii cu cercetarea europeană – CSDE, ARDAE, FJR

Posted in Evenimente.


0 Responses

Stay in touch with the conversation, subscribe to the RSS feed for comments on this post.

You must be logged in to post a comment.