Skip to content


Ion Craiovan

Ion Craiovan

Este licenţiat în drept, licenţiat în filosofie şi doctor în drept al Universităţii din Bucureşti.

În calitate de universitar a desfășurat activități didactice la Academia de Poliție, Universitatea Ecologică și la alte instituții de învățământ juridic. A deținut funcțiile didactice de decan și rector al Universității „George Barițiu” din Brașov, fiind în prezent rector onorific al acestei universități și cercetător științific onorific al Institutului de cercetări juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române.

A publicat mai multe lucrări, între care:

– „Itinerar metodic în studiul dreptului” (1992);
– „Finalităţile dreptului” (1995);
– „Concepte fundamentale în teoria generala a dreptului” (1996);
– „Introducere în filosofia dreptului” (1998);
– „Doctrina juridică” (1999);
– „Metodologie juridică” (premiul „Mircea Manolescu” – 2005, acordat de către „Asociația Juriștilor din România”)
– „Prin labirintul juridic” (2009 – Premiul „Simion Bărnuțiu” al Academiei Române);
– „Filosofia dreptului sau dreptul ca filosofie” (2010 – Premiul „Mircea Djuvara” al Asociației Juriștilor din România), ş.a.

Pentru activitatea didactică desfășurată a fost distins, în anul 2004, cu Ordinul „Meritul pentru învăţământ” în grad de Cavaler. De asemenea, i s-a conferit Ordinul de merit și insigna “Who is Who”.

În calitate de membru al „Asociaţiei de Filosofie a Dreptului şi Filosofie socială” a participat la Congresele mondiale ale acestui forum, unde a prezentat comunicări ştiinţifice: Islanda (1993); Italia (1995); Argentina (1997); S.U.A. (1999); Suedia (2003); Spania (2005); Polonia (2007), China (2009), Germania (2011), Brazilia (2013), S.U.A (2015), ş.a.

SURSA

 

***

Dobandirea calitatii de membru aderent

Lista membri aderenti ARDAE – Asociatia romana de drept si afaceri europene

Revista ARDAE – Afaceri juridice europene

PROIECTUL IADUER – interpretarea si aplicarea dreptului Uniunii Europene in Romania – Lista trimiterilor preliminare din Romania, inregistrate la CJUE

Dialog & forum Drept si afaceri europene in Romania

Evenimente drept european – ARDAE – Asociatia romana de drept si afaceri europene

Posted in Membri aderenti.