ARDAE a încheiat un protocol de colaborare cu Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)
ARDAE – Asociaţia română de drept şi afaceri europene a încheiat un protocol de colaborare ştiinţifică cu Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM). Având în vedere semnarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, experienţa românească în dreptul Uniunii Europene, protocolul de colaborare se doreşte a fi un prim pas pentru structurarea şi implementarea de proiecte comune, informare şi cooperare în domeniul dreptului european.
Dintre proiectele comune derulate deja, amintim coordonarea şi organizarea conferinţei internaţionale «Hotărârile CEDO în cauzele împotriva României şi Republicii Moldova. Analiză, consecinţe, autorităţi potenţial responsabile în perioada 1994-2010. Evoluţia cadrului intern privind imobilele preluate abuziv şi alte posibile disfuncţionalităţi sistemice», (în colaborare cu Editura Universitară, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociaţia Magistraţilor Europeni pentru Drepturile Omului şi Centrul de Resurse Juridice din Moldova), 10 mai 2011. Au participat: conf. univ. dr. Mihai Şandru, judecător Dragoş Călin, Curtea de Apel Bucureşti; Lavinia Cîrciumaru, judecător, Judecătoria Constanţa; Ionuţ Militaru, judecător; Sorina Macrinici, Centrul de Resurse Juridice din Moldova; Irina Cambrea, judecător detaşat, Agentul Guvernamental al României la CEDO; Mihail Udroiu, judecător detaşat, Ministerul Justiţiei.